Medicul Rareș Nechifor afirmă că s-a triplat numărul pacienților din străinatate care vin vara în România pentru proceduri de radiologie intervențională.
Cea de-a 29-a ediție a Conferinței Europene pentru Managementul Sănătății va avea loc pentru prima dată într-o țară est-europeană.
S-au împlinit peste două decenii de când Fundaţia Crucea Alb - Galbenă a creat şi implementat, în România, serviciile medicale de îngrijire la domiciliu decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Țara noastră ocupă primul loc din Uniunea Europeană (UE) în ceea ce priveşte numărul de pacienţi bolnavi de tuberculoză, alăturându-se unor ţări din Asia Centrală, susține un reprezentant ONU pentru România.
Anul trecut, românii au comandat, în medie, o şaorma la 10 secunde, minutul de aur al consumului fiind înregistrat la data de 24 februarie, de Dragobete.
Noile proteze controlate de creierul pacientului vor ajuta persoanele cu amputaţii ale braţelor sau paralizii ale picioarelor să-şi recapete funcţiile motorii.
Bard răspunde în limba română și ajută utilizatorii să fie mai productivi și creativi.
Institutul Național de Statistică anticipează că numărul populației rezidente tinere, de vârstă preşcolară şi şcolară, va continua să aibă un trend descendent.
Mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos!” – SETS, inițiată de către Fundația PRAIS în parteneriat cu Nestlé România, s-a extins în 179 de orașe și localități, 60.000 de elevi având acces gratuit la instrumentele de învățare rapidă.
Ministerul Sănătății a lansat apelul de proiecte în valoare de 100 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor din România.
Mulţi dintre locuitorii din mediul rural nu știu că au o boală cronică și nu au idee despre posibilele complicaţii ale afecţiunilor de care suferă.
Biroul OMS pentru România a organizat săptămâna trecută un workshop pe tema modalităților de consolidare a acoperirii vaccinale pentru refugiații ucraineni.
Alina Culcea deține din 2018 rolul de director general Amgen România, ea primind acum noi responsabilități și pentru Bulgaria.
Reprezentanții OMS din România au întâmpinat ieri o echipă ministerială, condusă de prof. dr. Alexandru Rafila.
Code for Romania a lansat ieri raportul de cercetare „Șanse Egale pentru Persoanele cu Dizabilități”. Documentul propune 25 soluții digitale pentru provocările din domeniu.
De Ziua Mondială a Refugiatului, OMS România (World Health Organization Office for Romania) a fost onorată să participe la evenimentele partenerilor.
O analiză recentă arată că 50% dintre persoanele de vârstă medie din România sunt supraponderale sau obeze, iar 60% sunt sedentare.
Țara noastră are un stoc de iodură de potasiu care asigură două administrări pentru fiecare persoană eligibilă (adulţi şi copii), a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă la Galaţi.
Activiştii Greenpeace România susţin că exploatarea gazelor offshore anunţată, miercuri, 21 iunie, de OMV Petrom şi Romgaz, reprezintă „o nouă ameninţare pentru Marea Neagră şi litoral”.
Evenimentul a fost organizat de deputatul Cătălin Teniţă, în colaborare cu Forumul Parlamentar European pentru Drepturile Sexuale şi Reproductive şi cu European Cancer Organisation.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe